
Ce este Mindfulness?
Pentru înțelegerea esenței Mindfulnes vom lua în considerare fundamentele sale istorice și culturale.
Filosofia și elementele practice ale Mindfulness pot fi regăsite în meditațiile buddhiste tibetane, în Chan-ul chinezesc și în artele japoneze Zen.
În diferitele domenii ale științei, s-au valorificat rezultatele practicii vipassana, cum ar fi, capacitatea de a înțelege, de a pătrunde în profunzimea fenomenelor.
Cu ajutorul disciplinelor buddhiste, călugării și laicii au fost capabili să dezvolte o stare specială de conștiință, când mintea se află atât în starea „sati”, de vigilență sporită, cât și în starea „samatha”, mintea focalizată fără efort, rezultatul combinând aceste două calități ale minții și fiind cunoscut în cultura occidentală ca Mindfulness.
Pentru a dispune de această conștiință cu adevărat mai vigilentă și pentru ca mintea să funcționeze astfel, într-o manieră mult mai focalizată, era necesară utilizarea unor tehnici funcționale. Practicarea lor în mod regulat are ca rezultat această stare deosebită de conștiință, pe care psihologia modernă o numește Mindfulness.
În această stare de conștiință specială, cele două emisfere cerebrale realizează o activitate coordonată și amplificată, rezultatele au fost valorificate în medicină, în arte marțiale, alte arte, în diverse domenii ale științei. Funcționarea coordonată a celor două emisfere cerebrale permite gestionarea mai ușoară a stresului, motiv pentru care starea de vigilență sporită a fost utilizată în medicină pentru tratarea bolilor psihosomatice. În arte s-a folosit creativitatea crescută a creierului, iar în artele marțiale, abilitățile de concentrare sporite și percepțiile intuitive. În diferitele domenii ale științei, s-au valorificat rezultatele practicii vipassana, cum ar fi, capacitatea de a înțelege, de a pătrunde în profunzimea fenomenelor.
În cadrul Academiei Mindfulness avem posibilitatea să învățăm cum să accesăm starea de vigilență conștientă și să o valorificăm, atât în cadrul vieții profesionale, cât și în sfera vieții personale, cu aceeași eficiență ca a vechilor practicanți buddhiști.
– Ujlaky Gy. Tibor, Fondator
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știm despre însușirea stării Mindfulness se referă la specificul acesteia, la faptul că este o stare de conștiință înnăscută. Din acest motiv, vigilența conștientă amplificată nu trebuie învățată, ci doar revigorată, este Calitatea noastră nativă.
În aceste momente unice, nu mai suntem afectați de durerea trecutului sau de speranța viitorului, putem să fim deschiși complet pentru momentul prezent, oricare ar fi acesta.
Un exemplu edificator în acest sens îl găsim privindu-i pe copiii de 2-3 ani. Se poate observa adeseori cum ei se focalizează intens asupra unui obiect sau asupra unei persoane, uitându-se cu ochii larg deschiși, cu deplină deschidere și maximă curiozitate, fără așteptări și fără prejudecăți, fără să fie pierduți în trecut sau în viitor. Cu siguranță, această scenă ne este familiară tuturor, ceea ce indică faptul că și noi am experimentat adesea în copilărie această stare, pe care lumea modernă o numește acum Mindfulness.
Din descrierea anterioară reiese clar ideea că în această stare de prezență conștientă trăim mult mai intens momentul prezent, este o stare contrară celei cu care, din nefericire, ne-am obișnuit. Am putea spune că în această stare, “obișnuitul”, într-o anumită măsură, se transformă în ”senzații tari”.
O altă caracteristică a acestei stări este vigilența sporită, când mintea funcționează mult mai centrat decât în alte condiții. În aceste momente unice, nu mai suntem afectați de durerea trecutului sau de speranța viitorului, putem să fim deschiși complet pentru momentul prezent, oricare ar fi acesta.

În starea Mindfulness, în starea de atenție sporită, spațiul conștiinței este dilatat și centrat în același timp, astfel încât suntem capabili să susținem starea de prezență deplină, fără efort. Lipsa efortului vine din strânsa ancorare în prezent, ca un sentiment real că putem să fim ceea ce suntem.
Această trăire de reîmputernicire a sinelui ne produce o stare plăcută, iar procesul de revigorare a stării de prezență conștientă devine ușor, lin, natural. Odată ce am experimentat cu adevărat starea Mindfulness, ne dorim să o experimentăm, din nou și din nou, pentru că percepem toată existența mai intens, mai real și mai viu.
Starea autentică de Mindfulness este familiară tuturor încă din fragedă copilărie, ceea ce ne facilitează mult însușirea, de fapt, reamintirea sa. Tot ce trebuie să facem este să o revigorăm și să o integrăm în viața de zi cu zi, în cel mai simplu mod posibil, folosind cele mai eficiente metode pe care ni le oferă programele conduse de trainerii din Academia Mindfulness.
– Ujlaky Gy. Tibor, Fondator